Învață să fii sănătos

 Astăzi 9 octombrie 2023, Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” Soroca, a desfășurat o nouă ședință cu un grup de 26 studenți de la Colegiu Pedagogic „Mihai Eminescu ” Soroca,  diriginte Zagaevshii Lilia având în discuție tematica „Comportamente alimentare” din cadrul proiectului „Dezvoltarea Rezilienței la tinerii din Republica Moldova prin formarea obiceiurilor alimentare sănătoase și de adoptare a modului activ de viață: „PROACTIV”, inițiat de A.O. PRINCIPII SĂNĂTOASE  de viață „ProActiv” realizat cu suportul financiar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină .

În zilele noastre, alimentația presupune în primul rând alegeri: alegerea alimentului, momentului, cantității, iar aceste alegeri au loc în permanentă în cadrul comportamentului alimentar: putem alege ce să cumpărăm, ce și cum să mâncăm, când să ne oprim. Aceste alegeri au devenit însă extrem de dificile în epoca modernă, în care alimentele sunt peste tot, calitatea este foarte variabilă, timpul este prețios, constrângerile financiare sunt mari, și, în plus, industria alimentară, mass-media și comerțul în general sunt extrem de puternice. În lipsa unor alegeri potrivite, se consumă alimente ieftine, de proastă calitate nutrițională, și care, de cele mai multe ori, îngrașă și dezechilibrează metabolismele.

 Tinerii de astăzi au ajuns la concluzia că  în zilele noastre suntem puși în situația de a învăța la modul efectiv ce înseamnă comportament alimentar normal, pentru a ne menține sănătoși, sau, mai ales, pentru a combate bolile metabolico-nutriţionale (obezitate, diabet tip 2, dislipidemii etc.), atunci când ele au apărut deja. Din păcate trebuie să combatem și soluțiile pe care le-a adus lumea modernă la problemele de nutriție, și anume curele și dietele, „soluții” care, în cele mai multe cazuri, agravează problemele de sănătate pe termen lung.

Bibliotecar, Sîrbu Sofia .

Un gând despre „Învață să fii sănătos”

Lasă un comentariu