Soroceni, la Moldexpo

   La Chişinău, este în toi Ediţia a XXI-a a Salonului Internaţional de Carte  pentru Copii şi Tineret (11-14 mai). Anul acesta concursul este dedicat aniversării a 180 ani de la naşterea  marelui povestitor Ion Creangă. Ca şi în ceilalți ani, el se desfăşoară în pavilionul trei  al Centrului Internaţional de expoziţii „Moldexpo”. În ziua de inaugurare a Salonului, cu mesaje de salut sau expus Monica Babuc, ministra Culturii, scriitorii Spiridon Vangheli, Arcadie Suceveanu, Valeriu Matei ş. a. Oaspete de onoare a fost Olguţa Creangă-Caia, strănepoata  lui Ion Creangă.

   Şi în acest an toţi copiii participanţi la Salon au primit în dar câte o carte. De astă dată Regina Salonului a fost „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă.

   Unii dintre ei au primit în dar şi câte o carte „S-au copt cireşele, copii!” chiar din mâina autoarei sorocene Elena Ţârdea-Spinei, bibliograf la CDI „Mihai Sadoveanu”, Soroca. D-ei şi-a prezentat la Salon anume această carte, bucurându-i pe copii cu poeziile sale. Iar picii din clasa I A de la Şcoala Primară nr. 83 din Chişinău sub oblăduirea învăţătoarei lor Elena Şopronco chiar au înscenat câteva dintre ele.

  – M-am simţit foarte bine acolo, în acea împărăţie a Cărţilor, printre zâmbete, copii şi voie bună. Îmi place mult când copiii îmi recită poeziile, le ascult cu mare drag. Am avut parte şi de emoţii, şi de flori frumoase, iar drept recompensă, le-am dăruit copiilor care au recitat toate cărţile câte le aveam cu mine – a menţionat d-na Elena.

  Salonul de Carte pentru Copii şi Tineret a fost organizat de  Secţia  Naţională din RM a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret, Ministerele Culturii, Educaţiei, Tineretului şi Sportului, BN pentru Copii Ion Creangă.

„Girls Go It” la Soroca

    „Girls Go It” este un proiect destinat tinerelor care au o pasiune pentru comunicaţii şi tehnologii moderne, lansat la 27 martie 2015 în satul Mingir, r-nul Hînceşti.

   Programul își propune să inspire și să încurajeze tinerele care au o pasiune pentru tehnologiile moderne și comunicații, o lume (încă) preponderent masculină. Acesta are drept scop stimularea spiritului antreprenorial și al capacității de inovare în rândul fetelor din mediul rural, inclusiv a fetelor din grupurile vulnerabile, prin acordarea posibilităților de a stăpâni tehnologiile informaţionale prin dezvoltarea competențelor digitale.

   „Girls Go IT” este un program comun, lansat de Fondul Națiunilor Unite pentru Femei în Moldova (UN Women în Moldova), Centrul de Guvernare Electronică, Novateca, Asociația Națională a Companiilor Private din Domeniul TIC (ATIC) și TEKEDU. Proiectul este unul amplu, care își dorește o schimbare de durată, oferindu-le tinerelor ocazia să implementeze proiectele proprii pe care le vor dezvolta în comunitățile lor locale.

    În cadrul acestui program deja s-au desfășurat cursuri de instruire pentru fetele din Chișinău, Strășeni, Călărași, Ungheni, s. Sălcuța r. Căușeni, Ștefan Vodă și Comrat și iată că au ajuns și la Soroca.

Instruiri CISCO pentru bibliotecari

   În cadrul ședinței cu bibliotecarii CDI „M. Sadoveanu” am făcut o mică prezentare despre instruirile IT Essentials 6.0 organizate și finanțate de Novateca și realizate de către CISCO la care am avut onoarea să particip și eu. Zic că am avut onoarea deoarece Rețeaua Academică Cisco este un program internațional de pregătire profesională și creștere a carierei în domeniului IT, recunoscută în toată lumea. Specialiștii pregătiți de către această academie sunt prețuiți și pot fi angajați la muncă în orice țară, deținând desigur certificatul internațional de absolvire.

   Cursurile Cisco sunt împărțite în trei categorii: pentru începători, pentru cei ce dețin cunoștințe medii și pentru cei cu cunoștințe avansate în domeniu pe așa teme ca: Rețele, Siguranță, Internetul obiectelor, OS și IT, Programare, Business și Alfabetizarea Calculatorului.

  Instruirile noastre au fost din categoria începători și organizate la distanță prin intermediul Internetului, în afara orelor de muncă, de două ori pe săptămână și cu întruniri practice lunare în zilele de odihnă la Chișinău. Am avut parte de un instructor profesionist Iurie Costașco, care ne-a explicat foarte minuțios cele 14 capitole pe care le-am avut de parcurs. La finele cursului am avut de susținut un examen final de testare a cunoștințelor.

   După prezentare bibliotecarii au fost cointeresați să facem instruiri pe unele teme, în deosebi: Securitatea și mentenanța computerelor, Imprimantele, probleme posibile și rezolvarea lor.

Incluziune digitală pentru toți

   Pe parcursul lunii aprilie, în cadrul companiei „Ne vedem la bibliotecă”, în bibliotecă s-au petrecut și încă mai rulează diverse activități de instruire atât a utilizatorilor cât și a bibliotecarilor din teren.

  Împreună am luat cu asalt programele cel mai des utilizate:

  • Word-ul 2010 cu nenumăratele sale opțiuni de elaborare a unui super document și chiar modelarea imaginii aproape ca-n Photoshop;
  • Publisher cea mai vastă metodă de elaborare a diverselor publicații publicitare așa ca: buclete, broșuri, diplome, felicitări, reviste etc.;
  • elaborarea prezentărilor în PowerPoint pentru diverse activități atât în domeniul profesional cât și cel personal;
  • „Rețelele de socializare și securitatea personală”. Pe zi ce trece tot mai mulți oameni își creează conturi pe rețelele de socializare făcându-și noi prieteni, noi grupe pe interese. Dar o mare parte din ei nu cunosc încă că pe lângă beneficiile rețelelor sunt expuși și multor pericole. Despre regulile de care trebuie să țină cont și multe altele s-a discutat în cadrul acestei activități.