„Anul 2018 – Anul Savatie Baștovoi la Soroca”

  Deja a devenit o tradiție ca fiecare an bibliotecă să promoveze  cei mai interesanți Oameni ai Neamului. Anul acesta a fost declarat Anul lui Savatie Baștovoi, ce-și trage rădăcinile de la Soroca. Timp de un an în oraș vor fi organizate diverse activități cu referire la opera și activitatea scriitorului. În program:

savatie baștovoi

  Fiind responsabilă de startul programului în cadrul Orei bibliotecarului din 25 ianuarie 2018, am adunat într-un PowerPoint mai multe momente din viața și activitatea omului Savatie Baștovoi, pe care le-am întitulat „Savatie Baștovoi – personalitate în mediile bisericești și intelectual în spațiul român”. Nu-mi ajung cuvinte să redau plăcerea cu care am „răsfoit” surse pentru a-l cunoaște mai bine, plăcerea cu care i-am citit scrierile și i-am privit înregistrările.

  Își trage rădăcinile din neamul “Baştovoi”, care se ticluiește ca “om de pază” sau “căpetenie”. E un nume tipic căzăcesc, nemaiîntâlnit pe la noi. Îl are de la străbunelul Kiril, cazac din Zaporojie, care a trecut Nistrul la Soroca, făcând parte dintr-o echipă de zidari de mănăstiri.

  De pe mamă, numele e Sadovici, neam de preoţi din părţile Bălţiului – dar nici acesta nu e un nume românesc.

  În schimb bunica Daria, mama tatei, e din neam vechi de Răileni, ţărani români.

 De mic a visat să devină cineva Mare. Mai întâi mareșal, apoi pictor, dar după adolescență și-a dat seama că „mai era nimic în lume aşa de mare încât să merite să te faci ca el”. Aceasta a fost cea mai mare durere din viaţa sa, pentru că de acum încolo trebuia să cadă înapoi de unde a pornit, pentru că urcuşul se terminase acolo.

 „Fiecare din noi, mai devreme sau mai târziu, este pus în situaţia de a renunţa la ceva.

  Bătrâneţea, boala şi, în cele din urmă, moartea ne desparte de această lume cu tot ce are ea frumos sau urât în ea. De vreme ce L-am descoperit pe Dumnezeu şi am crezut în tot ce zice El, am simţit că îndemnul „ia-ţi crucea şi urmează-Mă” se referă şi la mine. Am vrut să-L urmez pe Hristos nu atunci când mă vor întoarce în pat cu cearşaful, nu atunci când nu voi mai trebui nimănui, ci acum.

  Fericitul Augustin zicea: „Nu vreau să-i dau lui Dumnezeu ceea de ce eu însumi nu mai am nevoie”, adică bătrâneţea şi boala. … În relaţia cu Dumnezeu există o înflăcărare care te face să treci peste multe din cele pe care mai înainte le considerai o mare pierdere.”

  Fiecărui participant i s-a înmânat câte o pliantă cu „Aforisme ziditoare de suflet omenesc”.

  Dacă doriți să aflați ceva mai mult despre Savatie Baștovoi urmăriți prezentarea.

Gaja Viorica, sala multimedia

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s